031 9224

Prim ajutor gratuit în atacuri de panică

Dr. Psiholog

Ion Duvac

Fondator al Clinicii de Imunopsihologie și Psihosomatică, Profiler Academy și Intell Psy Group
Îmbunătățirea stării de bine cu o abordare holistică
Claritate și încredere în luarea deciziilor corecte
Transformă resursele organizației în succes pe termen lung
Deschiderea a noi orizonturi pentru a schimba lumea în bine

Activitate Ion Duvac

Dr. Psiholog Ion Duvac are un portofoliu impresionant de diplome prestigioase, obținute la instituții de învățământ superior de renume, precum și cunoștințe și experiențe nu doar în domeniul psihologiei, ci și în domeniile conexe. Este absolvent al Facultății de Socio-psiho-pedagogie, secția Psihologie, fiind șef de promoție. A fost licențiat și în Istorie Universală Contemporană. Ca master, a urmat cursurile departamentului de Studii de Securitate și integrare europeană. Doctoratul la absolvit în psihologie, la Universitatea București. În cadrul Institutului de Medicină Legală Iași, a absolvit studiile post doctorale în psihiatrie medico-legală.
Și-a început cariera profesională în Ministerul Apărării Naționale, ca ofițer de execuție și, mai apoi, ca ofițer psiholog, în calitate de șef al Laboratorului de expertiză psihologică al cadrelor militare și al personalului civil din armată. Din iunie 2009 și până în prezent, a deschis și activează la Cabinetul Individual de Psihologie Duvac Ion, specializat în psihologie clinică, psihologia muncii și organizațională, psihologie aplicată în domeniul securității naționale, expertiză psihologică judiciară și extrajudiciară. În 2011, a lansat Intell Psy Group, care cuprinde Intell Psy Research, Intell Psy Human Resources și Psychological Profiler Academy, oferind o gamă largă de servicii: resurse umane, cercetare, training, psihologia muncii și organizațională, este coach și trainer în Psychological Profiler, aplicații în Political Leadership Psychology, Business Intelligence Psychology, Head Hunting și Behavioral Analysis.

Experiență în domeniu

+ 0 ani

Proiecte

+ 0

Clienți mulțumiți

+ 0 k